L-am vazut ieri. Era trist. Desi nu arata, stiu ca ii e dor de ea. Oare o s-o mai vada vreodata? Oare o sa ma ierte vreodata ca i-am ascuns lucrul asta? Aseara m-au sunat de la spital, sa-mi spuna ca si-a miscat mana. El crede ca ea a murit. Si asa trebuie sa ramana. Am fost la ea, iar doctorii mi-au spus ca i-a cedat inima, dar nu si creierul. Nu stiu cum se poate intampla asta. Imi pare imposibil. Tot atunci m-a sunat el. Ma intreba cand e inmormantarea. Voia sa-si ia adio de la ea. I-am spus sa ma lase in pace si am inchis telefonul.
M-am intors la ea si am inceput sa plang. Telefonul ei era pe masa de langa pat. M-am uitat in el, avea multe apeluri si mesaje de la el, chiar si de dimineata ii daduse un mesaj: "Nu vreau sa imi iau adio de la tine. Niciodata. Te iubesc. Iarta-ma ca ti-am produs atata durere.". M-am uitat in pozele din telefon si am dat de o poza cu ei doi. I-am pus telefonul in fata si a inceput sa isi miste capul. Nu imi venea sa cred. L-am sunat si i-am spus sa vina la spital. A venit si i-am spus adevarul. I-am spus sa intre si sa vorbeasca cu ea, dar sa-i povesteasca momentele frumoase petrecute impreuna, nu sa-i ceara iertare.
Au urmat zile in care ii arata poze cu ei doi si ii spunea cat de fericiti erau cand le-au facut. Ii povestea cum s-au cunoscut, ii arata primele poze. Facea totul in ordine cronologica, ca si cum ea isi pierduse memoria si trebuia sa o aduca la curent cu tot ce a facut ea. Il ascultam si eu din cand in cand si ma mai bagam in "discutie". Ea reactiona. Vedeam pe monitorul de care era legata. Intr-o zi, a sarutat-o. Se trezise. Credeam ca suntem personajele unui basm. Dar ce mai conta un miracol in plus? Se trezise. Se uita la el, se uita la mine, se uita la el si iarasi la mine, pana am luat-o eu in brate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu